pastișă definiție

pastișă este o piesă literară care imită o operă literară celebră a unui alt scriitor. Spre deosebire de parodie, scopul său nu este să batjocorească, ci să onoreze piesa literară pe care o imită.

Acest dispozitiv literar este în general folosit pentru a imita o piesă de operă literară cu inimă ușoară, dar într-o manieră respectuoasă. Termenul pastișă se aplică și unei opere literare care este un amestec larg de lucruri – cum ar fi teme, concepte și personaje – imitate din diferite opere literare. De exemplu, multe dintre exemplele pastiche sunt sub formă de romane polițiste care sunt scrise în stilul poveștilor originale cu Sherlock Holmes. Prezintă fie Sherlock Holmes, fie un alt personaj principal care este ca el.

Exemple de pastișă în literatură

exemplu #1: Rosencrantz și Guildenstern sunt morți (de Tom Stoppard)

Rosencrantz și Guildenstern sunt morți – o tragicomedie scrisă de Tom Stoppard – este unul dintre cele mai bune exemple de pastișă. Se dezvoltă pe două personaje minore: Rosencrantz și Guildenstern, care apar pentru un scurt moment în piesa lui Shakespeare Hamlet. Titlul este preluat din Actul 5 al lui Hamlet, scena 3, Când un ambasador din Anglia anunță: „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți.”Cele două personaje, care stau în spatele perdelelor, își exprimă confuzia cu privire la evenimentele piesei principale „Hamlet” adoptate pe scenă.

Exemplul #2: The British Museum Is Falling Down (de David Lodge)

romanul comic al lui David Lodge The British Museum Is Falling Down conține imitații ale zece romancieri diferiți. El face referire la fiecare scriitor particular în text înainte de a începe să imite stilul lor. De exemplu, în Capitolul 3, personajul Adam Appleby, eroul romanului, își călărește scuterul și se blochează în trafic în drum spre Biblioteca Muzeului Britanic. El ne spune despre ” doamna. Dalloway ‘s booming out the half hour” ( o referire la romanul Virginiei Woolf „Doamna Dalloway”). Apoi, ajungem să citim un pasaj care imită comic stilul lui Woolf:

„s-a împărtășit, gândea el, mutându-și greutatea în șa, de metempsihoză, modul în care viața lui umilă a căzut în mucegaiuri pregătite de literatură. Sau a fost, se întreba el, ridicându-și nasul, rezultatul studierii îndeaproape a structurii propoziției romancierilor englezi? Unul s-a resemnat să nu mai aibă un limbaj privat, dar s-a agățat cu melancolie de iluzia unei proprietăți personale a evenimentelor. O descoperire și iluzie zadarnică, se părea, de aici, a venit în mod inevitabil limuzina, cu personajul său foarte Important, sau personaje, slab vizibile în interior. Polițistul a salutat, iar mulțimea a înaintat, murmurând ‘Philip’, ‘Tony’, ‘Margaret’, ‘Prințul Andrew’.”

vedem îmbinarea realităților exterioare și interioare în pasajul care este atât de tipic Virginiei Woolf, în special inducerea Clauzelor de raportare” a crezut el „și” s-a întrebat ” în mijlocul clauzelor raportate.

Exemplul #3: călătorul (de Dave McClure)

poemul lui Dave McClure călătorul este o imitație comică scrisă după poemul lui Edgar Alan Poe Corbul. Uită-te la strofa de deschidere a lui McClure:

„cu mult timp în urmă pe un vârf de deal (lasă-mă să termin, atunci mă voi opri)
am spied un călător curios în cazul în care nici un călător a fost înainte.in timp ce ridicam un brat salutandu-l dintr-o data, el a inceput sa bata in aer ca unul care implora barci trecatoare sa vina pe tarm ca un naufragiat care repeta miscari goale de pe tarm sau ca o curva prea nerabdatoare.”

imită foarte mult aranjamentul cuvintelor folosite de Poe în poemul original. La fel, ecou aceeași schemă de rimă. Citiți liniile de deschidere din Corbul lui Poe pentru o comparație mai bună:

„a fost odată la miezul nopții mohorât, în timp ce mă gândeam, slab și obosit,
La multe volume ciudate și curioase de lore uitate,
în timp ce dădeam din cap, aproape Dormind, deodată a venit o atingere,
ca de cineva care cânta ușor, rapind la ușa camerei mele.”‘tis unele vizitator”, am murmurat, ” atingând la ușa camerei mele –
numai acest lucru, și nimic mai mult.”

singura diferență remarcabilă între cele două poezii pe care le putem recunoaște este tonul serios al poemului original contrastează tonul plin de umor al imitației.

funcția de pastișă

pastișă poate fi comic în conținutul său, dar nu bate joc de lucrările originale. În pastișă, scriitorii imită stilul și conținutul unei piese literare pentru a-și evidenția opera, deoarece piesa originală este acceptată de marea majoritate a cititorilor ca repere ale vârstei lor. Deci, imitația în astfel de lucrări sărbătorește lucrările marilor scriitori din trecut.