rezumat

majoritatea medicamentelor sunt prescrise ca preparate orale sau injecții extravasculare (altele decât injecțiile intravenoase) pentru tratamentul bolilor sistemice. Prin urmare, aceste medicamente trebuie absorbite pentru a fi transportate la țesuturile țintă pentru a-și produce acțiunile farmacologice. În consecință, absorbția joacă un rol cheie în determinarea dacă un medicament produce sau nu un efect clinic și cât de rapid apare. Rata și măsura în care un medicament este absorbit sistemic sunt legate de concentrația sa de timp până la vârf (Tmax) și biodisponibilitatea fracționată (F). Adesea, cei doi termeni farmacocinetici, absorbția și biodisponibilitatea, sunt considerați sinonimi, dar există de fapt o diferență subtilă între ei. Este posibil ca medicamentele să fie bine absorbite pe cale orală din cauza solubilității lipidice bune și totuși să nu aibă o biodisponibilitate orală bună din cauza pierderii presistemice extinse. În timp ce biodisponibilitatea intravenoasă a medicamentelor este întotdeauna 100 %, biodisponibilitatea orală este de obicei mai mică de 100% din cauza absorbției incomplete și/sau a eliminării la primul pasaj. Mulți factori influențează biodisponibilitatea orală a unui medicament: unii sunt legați de medicament, în timp ce alții de pacient. Pentru a depăși biodisponibilitatea slabă, putem crește doza administrată, putem schimba formularea farmaceutică sau putem folosi o altă cale de administrare.